March 11, 2011

Mama Zmeilor

Zmeul, personajul pozitiv din basme


După ce a arătat adevărata faţă a personajelor aşa-zis pozitive din basmele romanesti  , BULA  va demonta astăzi încă un mit, şi anume că Făt-Frumos este personajul pozitiv din basmele româneşti, iar Zmeul un ticălos fără pereche. În fapt, aşa cum vom vedea imediat, lucrurile stau exact pe dos.
Pentru asta, Bula face mai întâi un mic profil psihologic al celor mai importante personaje din basmele româneşti.

Împăratul 
E un moş senil şi complet incompetent. Singurul merit că a ajuns împărat e că a fost primul născut. Nu e în stare să aibă grijă de fii-sa, prin urmare mă întreb cum mama dracului ar putea avea grijă de ditai împărăţia. Nevastă-sa lipseşte din peisaj, e subînţeles moartă şi l-a lăsat cu trei fete care sigur nu-s ale lui, fiindcă moşul are vreo 70 de ani şi aia mică în jur de şaişpe. Deşi e înconjurat de viziri, dregători, sfătuitori, când e să ia vreo decizie îţi vine să-l iei la palme: primul individ care-i aduce fata înapoi o primeşte de nevastă şi mai ia şi jumătate de împărăţie. Strămoşul său care a întemeiat dinastia se răsuceşte în mormânt.

Fata cea mare şi fata cea mijlocie 
Sunt nişte strâmbăciuni nasoale, plate şi complexate, care-şi urăsc sora mai mică pentru că e în centrul atenţiei şi e răpita, ba se mai şi mărită înaintea lor. Sunt atât de jenante că nici un zmeu nu le vrea.

Fata cea mică 
E învăţată să i se facă toate poftele. Nici nu vreau să vorbesc mai mult despre ea, că mă enervez.

Făt-Frumos (Fefe
De obicei, e unu' căruia nu i-a plăcut cartea: ori prinţ, ori vreun coate-goale. Frumuşel şi efeminat, metrosexual nativ. Ar fi stat să frece menta în continuare şi să se ia la trântă prin iarbă cu oile, cu fraţii lui sau cu flăcăii satului, da' vrea să dea lovitura. Şi, când boul de împărat dă sfoară-n ţară cu fiică-sa şi tronul premiu, normal că se prezintă primul. Habar n-are cum arată fata împăratului, dar nici nu-l interesează prea mult, de fapt vrea împărăţia. Şi oricum ştie de la tovarăşi că de obicei e răpită bucata familiei, nu cârjele ălelante două.
Calul 
E singurul personaj pozitiv din toată povestea care merită apreciere. Înainte de episodul cu jăratec zace slab, bubos şi răpciugos în grajd, ceea ce arată încă o dată că împăratul e un idiot - nu aşa te porţi cu o asemenea comoară. Calul e cel care îi face strategia lui Făt-Frumos, în vorbe puţine şi concise. Nu zice prea multe pentru că probabil îi e jenă să intre-n vorbă cu un oportunist analfabet. În sufletul lui, îşi doreşte să fie în echipa Zmeului.
Mama Zmeilor
Este exact opusul împăratul. În primul rând, la ea e sigur că e mama zmeilor. Apoi, a făcut trei băieţi care e fiecare la casa lui, nu două plângăcioase şi-o rasfatata care stau pe capul lui, ca împăratul. Şi ia hotărâri bune şi de una singură, n-are nevoie de o armată de viziri, dregători, sfătuitori etc.
Zmeul
E un tip hotărât, energic şi forţos. Probabil are un nas cât toate zilele, umblă neras, e păros şi are palmele tăbăcite. Asta ce ne spune? Că e un om care munceşte! A tras din greu ca să ajungă unde e - a ucis, a luptat, a umblat, a jefuit, s-a preocupat de cariera lui! Aşa merg lucrurile pe tărâmul celălalt, acolo nu-ţi dă nimeni un castel că te cheamă împăratul-nu-ştiu-cum. E sigur că Zmeul şi-a clădit palatul cu mâinile lui. Bine, o mai fi avut nişte muncitori pe care i-a mâncat după aia, dar sunt convins că a stat cu ei acolo, pe capul lor, să vadă cum pun ăia marmura în baie, să nu-l tragă-n piept şi să-l fure. Şi mi se pare normal să-i mănânce la sfârşit, ştim cu toţii cum sunt muncitorii.
Mai ştim că are o moşie imensă, populată cu tot felul de jivine ticăloase. Chiar credeţi că e uşor de administrat aşa ceva, să-i ţii în frâu pe toţi ăia? Păi aia nu sunt proşti ca ţăranii împăratului, dacă nu stai cu pleoapa pe ei. Deci, Zmeul e un bun gospodar, un bun cunoscător de oameni, un excelent strateg militar şi un bun trezorerier.
Dar Zmeul e un tip cinstit în sentimente şi cam fără noroc la femei. I-a venit vârsta însurătorii, a stat, a analizat, a cercetat, şi-a căutat nevastă. n-a găsit pe nimeni pe placul lui în propriul tărâm (ce s-alegi din jivinele alea?), deci s-a uitat la vecini. S-a îndrăgostit de fata aia mică a împăratului (ştie ce-i frumos, măcar fizic, şi nici nu încalcă eticheta, ţinteşte la acelaşi rang) şi a procedat în consecinţă, aşa cum cerea tradiţia: a luat-o la el. Aşa a făcut şi tac-su cu mă-sa, şi bunicul lui, şi străbunicul lui, la vremea lor. Aşa e normal: clar, fără ascunzişuri, umblat cu şoalda şi alte prosteli. Pui problema direct: "Fă, te iubesc, te vreau! Treci încoace." Şi prostul chiar o iubeşte: n-o forţează, n-o siluieşte, e romantic, are o grădină cu trandafiri, o-nconjoară de bogăţii, îi face toate poftele. N-am auzit nici o poveste în care Zmeul s-o ţină pe prinţesă legată în beci, goală-puşcă şi să vină s-o violeze când are el chef, după cum ar merita. Peste tot citesc numai de caftane, covoare, tiare, bucate alese, mătăsuri fine, rochii, giuvaere, o ţine-n puf. Omul e familist şi serios, nu-şi uită îndatoririle: se duce-n fiecare zi la muncă şi anunţă civilizat, cu buzduganul, când vine acasă. Şi toate astea pentru ea, ca să n-o sufoce cu atenţie, să-i lase spaţiu, să fie liberă, să aibă matracuca timp să-şi facă unghiile, să nu facă istericale că, vezi doamne, a intrat peste ea în cameră şi-a văzut-o cu masca de castraveţi pe faţă.
Carevasăzică, moldoveanca trăieşte în puf, îi face prostul toate poftele, şi, în semn de mulţumire, ce face? Se amorezează de Făt-Frumos că are părul mai îngrijit şi tenul mai puţin acneic (vezi, n-ai vrut să te culci cu Zmeul) şi se hotărăşte să fugă cu el. Da' mai întâi încep să se hârjonească în pat, în patul pe care Zmeul cu mâna lui îl cioplise, din nişte buşteni tăiaţi tot de el din pădure, şi-l cărase-n cârcă până la ultimul etaj al castelului, să aibă japiţa peisaj când se trezeşte dimineaţa sub baldachin. Şi proştii ăia doi stau până îi prinde Zmeul, căruia - în sfârşit! - i se aprind beculeţele.
Mai departe. Zmeul luptă corect, Făt-Frumos trişează: bea apă vie de la un corb pe care-l mituieşte, dă cu peria, gresia, năframa; în fine, face tot ce poate să lupte cât mai puţin şi să-i bage pe alţii la înaintare.
Din toate astea, eu pricep - zice BULA - că morala basmului românesc e următoarea:
- dacă eşti un şmecher metrosexual şi ştii să profiţi de pe urma tonţilor incompetenţi ajunşi în poziţii de conducere, te aranjezi pe viaţă.
- dacă eşti o fiţoasă analfabetă şi de bani-gata, ai toate şansele să umble toţi după fundul tău şi după averea lu' tac-tu.
- dacă eşti un tip cinstit, muncitor şi care luptă după reguli, pici de papagal.
Dacă basmul românesc ar fi avut măcar o urmă de dreptate, Zmeul i-ar fi rupt gâtul lui Fefe cu două degete, ar fi luat-o pe proasta aia, i-ar fi dat o bătaie soră cu moartea şi ar fi trimis-o rachetă înapoi la tac-su acasă. Apoi şi-ar fi strâns armata, ar fi năvălit pe tărâmul împăratului şi i-ar fi făcut prăpăd, ar fi violat, jefuit şi ucis tot ce i-ar fi stat în cale, ar fi unit cele două tărâmuri şi şi-ar fi făcut harem bdsmdin toate gagicile alea proaste ca noaptea. Pentru că fiecare merită să-şi trăiască propriul basm.

March 06, 2011

fuck my life!

March 04, 2011

povestile zidurilor

March 02, 2011

Martie cãlãtor...


Vii şi pleci, deci nu eşti primejdios!
De simbata trecuta mã gîndesc la fraza lui Dorel; se vorbea despre taberele de creatie de la Tescani, unde, asa ca peste tot prin cãtunele româneşti, omul cu aparate foto agãtate la gît şi haine cu multe buzunare, trezeşte la început suspiciune, iar mai apoi o vagã, dar veselã complicitate...
Ce se întîmplã însã cu venirile şi plecãrile din registrul personal? ei da, aceste tranzitãri îmi sunt familiare, şi daca nu le pot numi primejdioase, e pentru ca m-am obisnuit sa alerg si eu de colo-colo inexpresiv, ca sa raspund provocarii cinetice in esenta...
Am pierdut si am cistigat puncte de reper, m-am invirtit in cerc sau am alunecat inexpresiv  inspre marginile intelegerii mele.  De ce e asa de greu sa admit ca pur si simplu am gresit? S-au deschis, ce-i drept, ca de obicei, doua drumuri, unul la stinga, altul la dreapta, insa ma tem ca nu prea am exercitiul alegerii providentiale. Am recitit pasaje din Kundera; am mutat in sfirsit o mare parte din carti in mansarda.
C. vine la Cluj peste citeva saptamini. Nu mi-e dor, nu simt nimic.

February 07, 2011

bleh

Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out
Nimic nu e cum as vrea sa fie. Mi-e rau si nu vad nici o solutie. Fuck my life...

February 06, 2011

duminica spre amiază

Ieri la cabinet - pfffff!
weekendurile "cu dinți" mă scot din ritm. Probabil o să mă eschivez de lucru joi în schimb. Altfel, sînt tare încîntată de cum am lucrat cu Alexandra C. vineri. O lume fascinanta se ascunde inăuntrul ei - mare mare diferență între ea și fetele care vor să arate frumos în fotografii. Mi-a rămas în minte o vorbă spusă de Dorel despre Mircea Cantor - este destul de inteligent ca să facă ceea ce e la modă LA TIMP - așa încît să fie pe val fără să fie acuzat că a copiat pe cineva. Foarte bine de știut. Pe de altă parte - vorbeam cu Lehel despre cît de mult se pierde din greutatea expresiei în momentul în care ceea ce faci devine un bun public - facebook-izarea artei. Tot mai mult caut spații ascunse de privirile altora. Nu știu dacă e felul meu de a fi - introvertit prin definișie, sau pur și simplu am nevoie de recuperarea monologului ca să pot eu însămi să pricep unde mă aflu.

Mi-e dor.

Milestone

February 04, 2011

@yahoo.com

Ramona,
in ultimele 2-3 luni am devenit un robot penibil - legat la reteaua gregara a metehnelor mic-burgheze.
Am pus aparatul foto in cui si acolo l-am lasat, cu speranta ca o sa revin la el cind ma mut.
In vremea asta - totul este pe dos - sigur, lucrurile merg inainte cu constructia, dar inauntru ma simt mai nesigura si mai descurajata ca oricind. Poate ca nu descurajata, ci resemnata. M-am retras asemeni omului care sta pe malul riului linga un copac si priveste cum trec frunze in jos pe suprafata apei - nu mai am chef sa caut metafore noi, astfel ca ma folosesc de locurile comune ale meditatiei zen. In fond, altceva nu fac decit "meditez" la cum s-a dus in pizda ma-sii anul asta fara sa simt vreo bucurie majora, in afara de admiratia noilor buzi si canapele...
As vrea sa vii la Cluj, macar sa ne "ambetam" in conditii decente - ce sa zic - incep sa ma simt aproape de nivelul maxim de incompetenta.

Mi-e dor de tine - repet, pentru ca de simtit o simt mereu, dar ca de obicei, cind sint in cacat, tac.

 
Crino!
 
Da, de asta ma tem, de ce ascund in spate tacerile tale. Ma tem si ma identific cu ele, si mi-e mai tare dor de tine, si si mai tare ma regasesc in tine, in conditia de femeie.
Cred ca relatia mea cu z. si-a trait traiul, simt aceeasi afectiune, dar fara tremolouri. A intrat in zona fraternitatii, a compasiunii, si simt asa, un miserupism primordial, de tot si de toate.
Simt si la tine boarea asta, si ma bucur, ca cel putin nu ne smulgem parul din cap si nu ne dam cu curul de pamint asa tare. Ce e cu tine? 
Daca contempli buzi si canapele, nu e rau, numa sa nu te atasezi de ele si de nimic pe lumea asta. NON ATASAMENT - asa zice Buddha si Christos si toti tipii destepti care au trecut prin foc si para. 
 
Mi/e dor si mie de tine, pe bune, poate dau o fuga la Cluj sau tu una pe aici. 
 
Te imbratisez tare/tare, 
Ramona

February 03, 2011

3 februarie

Miine merg la aeroport sa ma intilnesc cu Luci (Cesarean). Foarte interesant ca ne intilnim mai des acum decit in vremea cind Shelly era prieten cu el. Din cauza asta o sa lipsesc de la vernisajul "Ceata/Fog/Brouillard" - m-a sunat Dorel azi - as fi mers sa il intilnesc, dar parca nu am chef sa ma vad mereu cu aceleasi figuri quasi-familiare, in fata unui public plictisit si neglijent. Muzeul de Arta si-a pierdut demult stralucirea - probabil un management insipid; parca era altceva in vremea Alexandrei Rus. Am venit acasa si am pierdut vreo 4 ore uitindu-ma la filme proaste si bind apa minerala. Apoi m-am intoxicat pe internet cu fotografii-cliseu, emailuri inutile si siteuri pe care se vind pantofi si sandale cu 150 de dolari. Acum maninc o salata de cartofi cu pui, in vreme ce pisicile miauna, barbatul joaca jocuri online si televizorul livreaza si mai multe filme proaste. As vrea sa plec din Cluj macar un weekend - ma gindesc sa merg in Austria - as revedea Viena, si cred ca acum as face fotografii mai bune decit acum 4 ani... Ma gindesc la ce am citit recent - povestile fotografiilor pe care nu le-am facut. Nu cele pe care le-am ratat pentru ca nu aveam aparatul sau pur si simplu ceva s-a intimplat si subiectul a plecat, ci fotografiile la care te gindesti asa cum un scriitor o face cind povesteste cartile/poezia pe care nu a scris-o niciodata. Imi apartin mai mult decit cele care se scurg de pe hard disk sau telefon ca o diaree pe internet. Mi-e greata de tot ce am facut pina acum. Sint totusi vag indragostita de 'drumul' fiecarei fotografii - imi amintesc zile, cum a fost vremea cind am facut-o sau cind am editat-o - mi-a fost sau nu frica in ziua aia - cit am baut ca sa ajung intr-un loc sau altul, cum eram imbracata. Alminteri, fiecare comentariu de cacat pe care il citesc sub o fotografie facuta de mine seamana cu un viol, si imi dau seama tot mai mult ca nu o sa pot niciodata sa iubesc 'publicul' meu. Asa cum nu mai pot sa iubesc decit foarte rar arta altora. Ma reintorc la o discutie avuta in vara cu Dorel - imi spunea ca evita participarile la expozitii in Bucuresti de frica sa nu isi piarda prietenii - si din acelasi motiv nu cere nimanui vreun ajutor, oricit de banal ar fi. Bizar?! Nu stiu. Ca pleoapele pestilor - trei la numar, feliile de constienta se dezlipesc de pe mine - cred ca mai am de 'vazut' in minte lucrurile cu ochii inchisi o vreme. Singuratatea imi vine prost, dar imi ofera o luciditate impura - exact acea stare pe care o recunosc ca fiind a mea, imposibil de imitat, si aparent - foarte agasanta pentru anturaj. Atit.

February 02, 2011

Memorie poetica.

In arhiva de fotografii de familie am gasit citeva cadre splendide facute pe vremuri de un fotograf care era prieten cu parintii mei; azi am incercat sa aflu cite ceva despre el - se pare ca s-a mutat pe undeva prin Andrei Muresanu - si ca, pe linga tot restul, era inginer. Deci se purta si mai demult policalificarea... As vrea sa dau de el - sint citeva portrete cu mama impresionante.

In alta ordine de idei, pe linga frigul infernal si centrala in stare de avarie, barem am fundalul pus in mansarda. Bineinteles ca e alta culoare decit am vazut eu pe site, dar macar este...
Scriu aici, mereu cu o stare de neliniste - ma gindeam azi cit de "secreta" este intr-adevar maniera in care traiesc. Mi-e sila de cabinet, mi-e lehamite de viata de zi cu zi, mi-e greu sa intru in orice fel de comunicare cu altii. Probabil car o mie de poveri nespuse. Vorbeam mai demult cu Ramona despre exercitiul sinceritatii - in contrapunct cu rutina de a propune zilnic imaginea publica. Gasisem chiar niste fotografii facute de ea la un vernisaj unde am mers impreuna. Arat "eu" - vorbesc cu cineva pesemne - insa eliberata de gindul ca trebuie sa fac pe plac. Asta fac zilnic in cabinet - ma pliez, ma rabatez si fac o echilibristica dezgustatoare care mi-a mutilat formele si mai ales continutul. Nu stiu daca reperele concrete pot sa tina locul unui traseu ratat - imi revine in minte o secventa din Kundera - "memoria poetica" - cea care inregistreaza numai frumosul - ignorind alte categorii estetice. S-ar crede ca asta ne face viata mai frumoasa - probabil ca asa este la nivel constient - mie cel putin aceasta memorie-metafora ( ahh - as indrazni sa ii spun meta-memorie) - imi da cosmaruri si insomnii insuportabile (Unbearable lightness of non-being - bleh)...

February 01, 2011

Horoscope - Accept feelings

Tuesday, February 1, 2011 (Capricorn - First Decanate) Accept feelings
Your feelings demand your attention. Lack of understanding for the reason behind this can make you fearful and you may well become confused by the upheaval this can cause. Take the time to change this. Have a critical look at your emotional life and accept yourself as you are. It's only by doing this that you become more comfortable with those you share your life with.

D'oh.

January 31, 2011

Aminari si inexactitati

De 4, poate 5 zile ma gasesc intr-o frenezie foto neobisnuita. Am programat citeva sedinte cu fete cu care am mai lucrat, dar si cu altele 'noi'. Ma chinui, si nu exagerez folosind acest cuvint, sa pun laolalta niste idei de proiecte; discutia cu Andor si Dorel m-a cam lasat in ceata, pentru ca simt o lentoare de care, sincera sa fiu, ma tem. Am bifat prea multe saptamini/luni de haos personal si inactivitate creativa quasi-totala ca sa accept noi aminari si inexactitati de proiect. Pavaloiu si Codre m-au invitat sa le populez bistroul cu fotografii; o s-o fac cu placere, barem stiu ca imaginile or sa stea intr-un loc prietenos...
Si totusi, revenind la recentele sedinte foto, parca incet mi se desprinde 'birna din ochi'. Am fotografiat haotic si imperfect ani de zile, doar pentru ca este cool sa te uiti pe monitor la sute de imagini cu fete frumoase. Extrem de rar am gasit un mesaj, si mai rar l-am cautat. In oarecare masura, nesiguranta s-a dublat de lipsa de continut. Am inceput sa gasesc calea mai onesta acum, cind petrec timp povestind cu fetele inainte de sedinta despre unele si altele.
Cu toate astea, inca nu nimeresc la tinta, continua sa ma bintuie senzatia ca lovesc 'pe linga'. Este probabil aceeasi ipocrizie pe care o regasesc in fata oglinzii in stare de perfecta liniste. Mi-e greu sa imi sustin mie insami privirea. Citeam undeva ca fiecare avem chestii dubioase pe care le ducem in spate, si de a caror prezenta nu prea sintem constienti, insa ne altereaza tot comportamentul asumat in raport cu ceilalti. O fi asa, n-o fi asa... In orice caz, mi-este tot mai greu sa fac exercitii de sinceritate, cu atit mai greu cu cit imi propun sa o fac, ca sa pot macar jumatate din timpul in care ma misc in stare vigila sa ma recunosc. Intre altele, e o alta zi plicticoasa de luni - cabinet, pacienti, oboseala si timp scapat de sub control.

January 27, 2011

medie.

9 ore de dimineata; am ajuns la cabinet - pe drum - citeva cadre ratate, ca de obicei.
Ma conectez la bloguri - aceleasi si aceleasi si iar aceleasi postari redundante. Am uneori impresia ca ii cunosc pe oamenii astia. Este un dobitoc de fotograf roman cu destul de multa notorietate - un mos, al carui blog ma scoate din minti - este tot ce detest mai mult la un om, si tot ceea ce ma face sa repet la exasperare I FUCKING HATE ROMANIA - omul e arogant, atot-stiutor, putin nesigur pe ortografie - cum se si cuvine in cazul unui mega-guru; are o vehementa de opinii vadimista, si o idiosincrazie majora la orice comentariu care indrazneste sa il "traga de urechi".
Bineinteles ca in microsistemul meu profesional este acelasi lucru - mici intepaturi, vanitati obosite si eternele cirezi de capre ale tuturor vecinilor reali sau imaginari.
Mi s-a spus si probabil ca asa este, ca am evadat spre fotografie pentru ca nu am un "profil" destul de serios de medic - nu umblu in haita cu confratii la cocktailuri plicticoase (ah, cum am uitat de invitatia frumos redactata, cu trandafiri roz si scris 'vintage' - la Balul Stomatologilor - undeva la o crisma de periferie, unde bunii mei confrati se vor reuni, la un pahar de Chivas, un pateu cu somon si o muzica cafe-concert ca sa birfeasca si sa se plinga de 'cit de rau e sa fii dentist in Romania' si cit de asuprita clasa sintem, in vreme ce afara se vor insira in parcare X5-urile si Q7-urile...)
Dar uite cum in breasla ailalta lucrurile stau exact la fel - o fi sau nu adevarat ca in Romania sint 5 milioane de utilizatori de camere foto digitale?! - sa speram ca pe linga faptul ca stim deja ca Iisus va reveni pe pamint in Romania, iar inversarea polilor Terrei va fi de asemenea pornita de prin zona Buzaului - ei, voila - poate o sa fim si tara cu cei mai multi si talentati fotografi din lume.
Aferim.

January 26, 2011

Cît de tîrziu??

Nah, în sfîrșit sînt re-conectată la lume din mansardă; am urcat azi ca sa vad cum merge netul - aseară am lungit-o la o sticlă de vin cu Milena. Intre alte isprăvi recente - am comandat un sistem de prindere și un fundal pentru fotografie; fata de la magazin mi le-a promis pe mîine - uneori mi se pare că fac orice numai să amîn intîlnirea efectivă cu aparatul de fotografiat; recent am primit un email de la un amic - îmi mărturisea același lucru - știu CUM să fotografiez, dar nu știu CE să fotografiez, asa că mai bine rămîn veșnic în stand-by.
Ultimele 3-4 luni mi-au blocat receptorii pentru orice stare "de grație"; m-am uitat azi și pe extrasele de cont online - decorarea și mobilarea casei au fost un coșmar financiar dar și un stres emoțional, nu e de mirare ca am ajuns să mă izolez de toată lumea. Cu toate astea, nu regret plonjonul haotic în meditație și izolare. Agitația și haosul de la cabinet sînt de ajuns să scoată din minți pe orice om normal, ce să mai vorbim de o ciclotimică așa ca mine...
In dimineața asta avem -15 grade; stau întinsă în living, cu laptopul lîngă mine, mă gîndesc la telefonul de aseară - mama lui Popan s-a prăpădit săraca acum citeva zile. I-am spus  lui Popan cuvinte prost înnodate, așa cum fac de obicei și la vremuri bune, și la vremuri proaste - probabil emoțiile extreme mă depașesc; am spus totusi un lucru pe care îl simt dincolo de precaritatea truismului în sine - "imi pare rău că am ajuns să o cunosc prea tîrziu". Dupa ce am închis telefonul mi-am revăzut mental un șir de oameni pe care i-am pierdut, sau pe care i-am intilnit "prea tirziu". Sînt destui.

January 24, 2011

Inapoi la cuvinte

Bun - dupa mai bine de un an reiau probabil blogul asta; sint partial motivata de lectura extrem de personala a cartii lui Voicu (Bojan) si Gicu Serban - "Inot sincron".
De multa vreme - cel putin 3-4 luni, ma simt complet incremenita in ce priveste raportul cu fotografia; imi recunosc cu relativa onestitate lipsa de disciplina si mai ales de abilitati de invatare a tehnicii, si asta de buna seama este un handicap. Mai mult insa, ma pune pe ginduri disconfortul pe care il simt privind imaginile pe care le descarc din aparatul foto - si mai grav, cele care parasesc spatiul meu privat si intra in circuitul virtual. Este tot mai mult o stare conflictuala din care nu numai ca nu ies, dar nici nu reusesc sa o deconstruiesc pentru acelasi motiv - nu ma regasesc in propriile mele exercitii de imaginatie.

Azi-noapte, in orele de insomnie asa de familiare - imi trasam in constient citeva linii de ghidare pentru acest blog - nu de dragul unui blog pentru aflare in treaba, ci pentru ca pur si simplu cred ca nu mai pot sa functionez vizual in lipsa cuvintelor - auto-terapie, remuscare, timp prezent ratat/timp trecut efasat.

ok - cam asa incepe; nu stiu sa ma ordonez - nu sint in stare sa functionez fara deadlines si program; asa ca mai mult ca sigur, haosul o sa guverneze si acest spatiu, dar macar va fi un haos documentat de cuvinte si nu doar de imagini precare.