January 26, 2011

Cît de tîrziu??

Nah, în sfîrșit sînt re-conectată la lume din mansardă; am urcat azi ca sa vad cum merge netul - aseară am lungit-o la o sticlă de vin cu Milena. Intre alte isprăvi recente - am comandat un sistem de prindere și un fundal pentru fotografie; fata de la magazin mi le-a promis pe mîine - uneori mi se pare că fac orice numai să amîn intîlnirea efectivă cu aparatul de fotografiat; recent am primit un email de la un amic - îmi mărturisea același lucru - știu CUM să fotografiez, dar nu știu CE să fotografiez, asa că mai bine rămîn veșnic în stand-by.
Ultimele 3-4 luni mi-au blocat receptorii pentru orice stare "de grație"; m-am uitat azi și pe extrasele de cont online - decorarea și mobilarea casei au fost un coșmar financiar dar și un stres emoțional, nu e de mirare ca am ajuns să mă izolez de toată lumea. Cu toate astea, nu regret plonjonul haotic în meditație și izolare. Agitația și haosul de la cabinet sînt de ajuns să scoată din minți pe orice om normal, ce să mai vorbim de o ciclotimică așa ca mine...
In dimineața asta avem -15 grade; stau întinsă în living, cu laptopul lîngă mine, mă gîndesc la telefonul de aseară - mama lui Popan s-a prăpădit săraca acum citeva zile. I-am spus  lui Popan cuvinte prost înnodate, așa cum fac de obicei și la vremuri bune, și la vremuri proaste - probabil emoțiile extreme mă depașesc; am spus totusi un lucru pe care îl simt dincolo de precaritatea truismului în sine - "imi pare rău că am ajuns să o cunosc prea tîrziu". Dupa ce am închis telefonul mi-am revăzut mental un șir de oameni pe care i-am pierdut, sau pe care i-am intilnit "prea tirziu". Sînt destui.

No comments:

Post a Comment