February 03, 2011

3 februarie

Miine merg la aeroport sa ma intilnesc cu Luci (Cesarean). Foarte interesant ca ne intilnim mai des acum decit in vremea cind Shelly era prieten cu el. Din cauza asta o sa lipsesc de la vernisajul "Ceata/Fog/Brouillard" - m-a sunat Dorel azi - as fi mers sa il intilnesc, dar parca nu am chef sa ma vad mereu cu aceleasi figuri quasi-familiare, in fata unui public plictisit si neglijent. Muzeul de Arta si-a pierdut demult stralucirea - probabil un management insipid; parca era altceva in vremea Alexandrei Rus. Am venit acasa si am pierdut vreo 4 ore uitindu-ma la filme proaste si bind apa minerala. Apoi m-am intoxicat pe internet cu fotografii-cliseu, emailuri inutile si siteuri pe care se vind pantofi si sandale cu 150 de dolari. Acum maninc o salata de cartofi cu pui, in vreme ce pisicile miauna, barbatul joaca jocuri online si televizorul livreaza si mai multe filme proaste. As vrea sa plec din Cluj macar un weekend - ma gindesc sa merg in Austria - as revedea Viena, si cred ca acum as face fotografii mai bune decit acum 4 ani... Ma gindesc la ce am citit recent - povestile fotografiilor pe care nu le-am facut. Nu cele pe care le-am ratat pentru ca nu aveam aparatul sau pur si simplu ceva s-a intimplat si subiectul a plecat, ci fotografiile la care te gindesti asa cum un scriitor o face cind povesteste cartile/poezia pe care nu a scris-o niciodata. Imi apartin mai mult decit cele care se scurg de pe hard disk sau telefon ca o diaree pe internet. Mi-e greata de tot ce am facut pina acum. Sint totusi vag indragostita de 'drumul' fiecarei fotografii - imi amintesc zile, cum a fost vremea cind am facut-o sau cind am editat-o - mi-a fost sau nu frica in ziua aia - cit am baut ca sa ajung intr-un loc sau altul, cum eram imbracata. Alminteri, fiecare comentariu de cacat pe care il citesc sub o fotografie facuta de mine seamana cu un viol, si imi dau seama tot mai mult ca nu o sa pot niciodata sa iubesc 'publicul' meu. Asa cum nu mai pot sa iubesc decit foarte rar arta altora. Ma reintorc la o discutie avuta in vara cu Dorel - imi spunea ca evita participarile la expozitii in Bucuresti de frica sa nu isi piarda prietenii - si din acelasi motiv nu cere nimanui vreun ajutor, oricit de banal ar fi. Bizar?! Nu stiu. Ca pleoapele pestilor - trei la numar, feliile de constienta se dezlipesc de pe mine - cred ca mai am de 'vazut' in minte lucrurile cu ochii inchisi o vreme. Singuratatea imi vine prost, dar imi ofera o luciditate impura - exact acea stare pe care o recunosc ca fiind a mea, imposibil de imitat, si aparent - foarte agasanta pentru anturaj. Atit.

No comments:

Post a Comment