the (secret) lives of postmodern women

Mama Zmeilor

2011-03-11T23:16:00.001+02:00

Zmeul, personajul pozitiv din basme

După ce a arătat adevărata faţă a personajelor aşa-zis pozitive din basmele romanesti , BULA va demonta astăzi încă un mit, şi anume că Făt-Frumos este personajul pozitiv din basmele româneşti, iar Zmeul un ticălos fără pereche. În fapt, aşa cum vom vedea imediat, lucrurile stau exact pe dos.

Pentru asta, Bula face mai întâi un mic profil psihologic al celor mai importante personaje din basmele româneşti.

Împăratul
E un moş senil şi complet incompetent. Singurul merit că a ajuns împărat e că a fost primul născut. Nu e în stare să aibă grijă de fii-sa, prin urmare mă întreb cum mama dracului ar putea avea grijă de ditai împărăţia. Nevastă-sa lipseşte din peisaj, e subînţeles moartă şi l-a lăsat cu trei fete care sigur nu-s ale lui, fiindcă moşul are vreo 70 de ani şi aia mică în jur de şaişpe. Deşi e înconjurat de viziri, dregători, sfătuitori, când e să ia vreo decizie îţi vine să-l iei la palme: primul individ care-i aduce fata înapoi o primeşte de nevastă şi mai ia şi jumătate de împărăţie. Strămoşul său care a întemeiat dinastia se răsuceşte în mormânt.

Fata cea mare şi fata cea mijlocie
Sunt nişte strâmbăciuni nasoale, plate şi complexate, care-şi urăsc sora mai mică pentru că e în centrul atenţiei şi e răpita, ba se mai şi mărită înaintea lor. Sunt atât de jenante că nici un zmeu nu le vrea.

Fata cea mică
E învăţată să i se facă toate poftele. Nici nu vreau să vorbesc mai mult despre ea, că mă enervez.

Făt-Frumos (Fefe)
De obicei, e unu' căruia nu i-a plăcut cartea: ori prinţ, ori vreun coate-goale. Frumuşel şi efeminat, metrosexual nativ. Ar fi stat să frece menta în continuare şi să se ia la trântă prin iarbă cu oile, cu fraţii lui sau cu flăcăii satului, da' vrea să dea lovitura. Şi, când boul de împărat dă sfoară-n ţară cu fiică-sa şi tronul premiu, normal că se prezintă primul. Habar n-are cum arată fata împăratului, dar nici nu-l interesează prea mult, de fapt vrea împărăţia. Şi oricum ştie de la tovarăşi că de obicei e răpită bucata familiei, nu cârjele ălelante două.

Calul
E singurul personaj pozitiv din toată povestea care merită apreciere. Înainte de episodul cu jăratec zace slab, bubos şi răpciugos în grajd, ceea ce arată încă o dată că împăratul e un idiot - nu aşa te porţi cu o asemenea comoară. Calul e cel care îi face strategia lui Făt-Frumos, în vorbe puţine şi concise. Nu zice prea multe pentru că probabil îi e jenă să intre-n vorbă cu un oportunist analfabet. În sufletul lui, îşi doreşte să fie în echipa Zmeului.

Mama Zmeilor
Este exact opusul împăratul. În primul rând, la ea e sigur că e mama zmeilor. Apoi, a făcut trei băieţi care e fiecare la casa lui, nu două plângăcioase şi-o rasfatata care stau pe capul lui, ca împăratul. Şi ia hotărâri bune şi de una singură, n-are nevoie de o armată de viziri, dregători, sfătuitori etc.

Zmeul
E un tip hotărât, energic şi forţos. Probabil are un nas cât toate zilele, umblă neras, e păros şi are palmele tăbăcite. Asta ce ne spune? Că e un om care munceşte! A tras din greu ca să ajungă unde e - a ucis, a luptat, a umblat, a jefuit, s-a preocupat de cariera lui! Aşa merg lucrurile pe tărâmul celălalt, acolo nu-ţi dă nimeni un castel că te cheamă împăratul-nu-ştiu-cum. E sigur că Zmeul şi-a clădit palatul cu mâinile lui. Bine, o mai fi avut nişte muncitori pe care i-a mâncat după aia, dar sunt convins că a stat cu ei acolo, pe capul lor, să vadă cum pun ăia marmura în baie, să nu-l tragă-n piept şi să-l fure. Şi mi se pare normal să-i mănânce la sfârşit, ştim cu toţii cum sunt muncitorii.

Mai ştim că are o moşie imensă, populată cu tot felul de jivine ticăloase. Chiar credeţi că e uşor de administrat aşa ceva, să-i ţii în frâu pe toţi ăia? Păi aia nu sunt proşti ca ţăranii împăratului, dacă nu stai cu pleoapa pe ei. Deci, Zmeul e un bun gospodar, un bun cunoscător de oameni, un excelent strateg militar şi un bun trezorerier.

Dar Zmeul e un tip cinstit în sentimente şi cam fără noroc la femei. I-a venit vârsta însurătorii, a stat, a analizat, a cercetat, şi-a căutat nevastă. n-a găsit pe nimeni pe placul lui în propriul tărâm (ce s-alegi din jivinele alea?), deci s-a uitat la vecini. S-a îndrăgostit de fata aia mică a împăratului (ştie ce-i frumos, măcar fizic, şi nici nu încalcă eticheta, ţinteşte la acelaşi rang) şi a procedat în consecinţă, aşa cum cerea tradiţia: a luat-o la el. Aşa a făcut şi tac-su cu mă-sa, şi bunicul lui, şi străbunicul lui, la vremea lor. Aşa e normal: clar, fără ascunzişuri, umblat cu şoalda şi alte prosteli. Pui problema direct: "Fă, te iubesc, te vreau! Treci încoace." Şi prostul chiar o iubeşte: n-o forţează, n-o siluieşte, e romantic, are o grădină cu trandafiri, o-nconjoară de bogăţii, îi face toate poftele. N-am auzit nici o poveste în care Zmeul s-o ţină pe prinţesă legată în beci, goală-puşcă şi să vină s-o violeze când are el chef, după cum ar merita. Peste tot citesc numai de caftane, covoare, tiare, bucate alese, mătăsuri fine, rochii, giuvaere, o ţine-n puf. Omul e familist şi serios, nu-şi uită îndatoririle: se duce-n fiecare zi la muncă şi anunţă civilizat, cu buzduganul, când vine acasă. Şi toate astea pentru ea, ca să n-o sufoce cu atenţie, să-i lase spaţiu, să fie liberă, să aibă matracuca timp să-şi facă unghiile, să nu facă istericale că, vezi doamne, a intrat peste ea în cameră şi-a văzut-o cu masca de castraveţi pe faţă.

Carevasăzică, moldoveanca trăieşte în puf, îi face prostul toate poftele, şi, în semn de mulţumire, ce face? Se amorezează de Făt-Frumos că are părul mai îngrijit şi tenul mai puţin acneic (vezi, n-ai vrut să te culci cu Zmeul) şi se hotărăşte să fugă cu el. Da' mai întâi încep să se hârjonească în pat, în patul pe care Zmeul cu mâna lui îl cioplise, din nişte buşteni tăiaţi tot de el din pădure, şi-l cărase-n cârcă până la ultimul etaj al castelului, să aibă japiţa peisaj când se trezeşte dimineaţa sub baldachin. Şi proştii ăia doi stau până îi prinde Zmeul, căruia - în sfârşit! - i se aprind beculeţele.

Mai departe. Zmeul luptă corect, Făt-Frumos trişează: bea apă vie de la un corb pe care-l mituieşte, dă cu peria, gresia, năframa; în fine, face tot ce poate să lupte cât mai puţin şi să-i bage pe alţii la înaintare.

Din toate astea, eu pricep - zice BULA - că morala basmului românesc e următoarea:
- dacă eşti un şmecher metrosexual şi ştii să profiţi de pe urma tonţilor incompetenţi ajunşi în poziţii de conducere, te aranjezi pe viaţă.
- dacă eşti o fiţoasă analfabetă şi de bani-gata, ai toate şansele să umble toţi după fundul tău şi după averea lu' tac-tu.
- dacă eşti un tip cinstit, muncitor şi care luptă după reguli, pici de papagal.

Dacă basmul românesc ar fi avut măcar o urmă de dreptate, Zmeul i-ar fi rupt gâtul lui Fefe cu două degete, ar fi luat-o pe proasta aia, i-ar fi dat o bătaie soră cu moartea şi ar fi trimis-o rachetă înapoi la tac-su acasă. Apoi şi-ar fi strâns armata, ar fi năvălit pe tărâmul împăratului şi i-ar fi făcut prăpăd, ar fi violat, jefuit şi ucis tot ce i-ar fi stat în cale, ar fi unit cele două tărâmuri şi şi-ar fi făcut harem bdsmdin toate gagicile alea proaste ca noaptea. Pentru că fiecare merită să-şi trăiască propriul basm.

2011-03-06T00:37:00.000+02:00

fuck my life!

povestile zidurilor

2011-03-04T21:26:00.001+02:00

Martie cãlãtor...

2011-03-02T21:20:00.003+02:00

Vii şi pleci, deci nu eşti primejdios!
De simbata trecuta mã gîndesc la fraza lui Dorel; se vorbea despre taberele de creatie de la Tescani, unde, asa ca peste tot prin cãtunele româneşti, omul cu aparate foto agãtate la gît şi haine cu multe buzunare, trezeşte la început suspiciune, iar mai apoi o vagã, dar veselã complicitate...
Ce se întîmplã însã cu venirile şi plecãrile din registrul personal? ei da, aceste tranzitãri îmi sunt familiare, şi daca nu le pot numi primejdioase, e pentru ca m-am obisnuit sa alerg si eu de colo-colo inexpresiv, ca sa raspund provocarii cinetice in esenta...
Am pierdut si am cistigat puncte de reper, m-am invirtit in cerc sau am alunecat inexpresiv inspre marginile intelegerii mele. De ce e asa de greu sa admit ca pur si simplu am gresit? S-au deschis, ce-i drept, ca de obicei, doua drumuri, unul la stinga, altul la dreapta, insa ma tem ca nu prea am exercitiul alegerii providentiale. Am recitit pasaje din Kundera; am mutat in sfirsit o mare parte din carti in mansarda.
C. vine la Cluj peste citeva saptamini. Nu mi-e dor, nu simt nimic.

bleh

2011-02-07T21:55:00.005+02:00

Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out Flame out, flame out, flame out
Nimic nu e cum as vrea sa fie. Mi-e rau si nu vad nici o solutie. Fuck my life...

duminica spre amiază

2011-02-06T13:28:00.000+02:00

Ieri la cabinet - pfffff!
weekendurile "cu dinți" mă scot din ritm. Probabil o să mă eschivez de lucru joi în schimb. Altfel, sînt tare încîntată de cum am lucrat cu Alexandra C. vineri. O lume fascinanta se ascunde inăuntrul ei - mare mare diferență între ea și fetele care vor să arate frumos în fotografii. Mi-a rămas în minte o vorbă spusă de Dorel despre Mircea Cantor - este destul de inteligent ca să facă ceea ce e la modă LA TIMP - așa încît să fie pe val fără să fie acuzat că a copiat pe cineva. Foarte bine de știut. Pe de altă parte - vorbeam cu Lehel despre cît de mult se pierde din greutatea expresiei în momentul în care ceea ce faci devine un bun public - facebook-izarea artei. Tot mai mult caut spații ascunse de privirile altora. Nu știu dacă e felul meu de a fi - introvertit prin definișie, sau pur și simplu am nevoie de recuperarea monologului ca să pot eu însămi să pricep unde mă aflu.

Mi-e dor.

Milestone

@yahoo.com

2011-02-04T12:57:00.000+02:00

Ramona,

in ultimele 2-3 luni am devenit un robot penibil - legat la reteaua gregara a metehnelor mic-burgheze.

Am pus aparatul foto in cui si acolo l-am lasat, cu speranta ca o sa revin la el cind ma mut.

In vremea asta - totul este pe dos - sigur, lucrurile merg inainte cu constructia, dar inauntru ma simt mai nesigura si mai descurajata ca oricind. Poate ca nu descurajata, ci resemnata. M-am retras asemeni omului care sta pe malul riului linga un copac si priveste cum trec frunze in jos pe suprafata apei - nu mai am chef sa caut metafore noi, astfel ca ma folosesc de locurile comune ale meditatiei zen. In fond, altceva nu fac decit "meditez" la cum s-a dus in pizda ma-sii anul asta fara sa simt vreo bucurie majora, in afara de admiratia noilor buzi si canapele...

As vrea sa vii la Cluj, macar sa ne "ambetam" in conditii decente - ce sa zic - incep sa ma simt aproape de nivelul maxim de incompetenta.

Mi-e dor de tine - repet, pentru ca de simtit o simt mereu, dar ca de obicei, cind sint in cacat, tac.

Crino!

Da, de asta ma tem, de ce ascund in spate tacerile tale. Ma tem si ma identific cu ele, si mi-e mai tare dor de tine, si si mai tare ma regasesc in tine, in conditia de femeie.

Cred ca relatia mea cu z. si-a trait traiul, simt aceeasi afectiune, dar fara tremolouri. A intrat in zona fraternitatii, a compasiunii, si simt asa, un miserupism primordial, de tot si de toate.

Simt si la tine boarea asta, si ma bucur, ca cel putin nu ne smulgem parul din cap si nu ne dam cu curul de pamint asa tare. Ce e cu tine?

Daca contempli buzi si canapele, nu e rau, numa sa nu te atasezi de ele si de nimic pe lumea asta. NON ATASAMENT - asa zice Buddha si Christos si toti tipii destepti care au trecut prin foc si para.

Mi/e dor si mie de tine, pe bune, poate dau o fuga la Cluj sau tu una pe aici.

Te imbratisez tare/tare,

Ramona

3 februarie

2011-02-03T21:07:00.002+02:00

Miine merg la aeroport sa ma intilnesc cu Luci (Cesarean). Foarte interesant ca ne intilnim mai des acum decit in vremea cind Shelly era prieten cu el. Din cauza asta o sa lipsesc de la vernisajul "Ceata/Fog/Brouillard" - m-a sunat Dorel azi - as fi mers sa il intilnesc, dar parca nu am chef sa ma vad mereu cu aceleasi figuri quasi-familiare, in fata unui public plictisit si neglijent. Muzeul de Arta si-a pierdut demult stralucirea - probabil un management insipid; parca era altceva in vremea Alexandrei Rus. Am venit acasa si am pierdut vreo 4 ore uitindu-ma la filme proaste si bind apa minerala. Apoi m-am intoxicat pe internet cu fotografii-cliseu, emailuri inutile si siteuri pe care se vind pantofi si sandale cu 150 de dolari. Acum maninc o salata de cartofi cu pui, in vreme ce pisicile miauna, barbatul joaca jocuri online si televizorul livreaza si mai multe filme proaste. As vrea sa plec din Cluj macar un weekend - ma gindesc sa merg in Austria - as revedea Viena, si cred ca acum as face fotografii mai bune decit acum 4 ani... Ma gindesc la ce am citit recent - povestile fotografiilor pe care nu le-am facut. Nu cele pe care le-am ratat pentru ca nu aveam aparatul sau pur si simplu ceva s-a intimplat si subiectul a plecat, ci fotografiile la care te gindesti asa cum un scriitor o face cind povesteste cartile/poezia pe care nu a scris-o niciodata. Imi apartin mai mult decit cele care se scurg de pe hard disk sau telefon ca o diaree pe internet. Mi-e greata de tot ce am facut pina acum. Sint totusi vag indragostita de 'drumul' fiecarei fotografii - imi amintesc zile, cum a fost vremea cind am facut-o sau cind am editat-o - mi-a fost sau nu frica in ziua aia - cit am baut ca sa ajung intr-un loc sau altul, cum eram imbracata. Alminteri, fiecare comentariu de cacat pe care il citesc sub o fotografie facuta de mine seamana cu un viol, si imi dau seama tot mai mult ca nu o sa pot niciodata sa iubesc 'publicul' meu. Asa cum nu mai pot sa iubesc decit foarte rar arta altora. Ma reintorc la o discutie avuta in vara cu Dorel - imi spunea ca evita participarile la expozitii in Bucuresti de frica sa nu isi piarda prietenii - si din acelasi motiv nu cere nimanui vreun ajutor, oricit de banal ar fi. Bizar?! Nu stiu. Ca pleoapele pestilor - trei la numar, feliile de constienta se dezlipesc de pe mine - cred ca mai am de 'vazut' in minte lucrurile cu ochii inchisi o vreme. Singuratatea imi vine prost, dar imi ofera o luciditate impura - exact acea stare pe care o recunosc ca fiind a mea, imposibil de imitat, si aparent - foarte agasanta pentru anturaj. Atit.

Memorie poetica.

2011-02-02T15:21:00.003+02:00

In arhiva de fotografii de familie am gasit citeva cadre splendide facute pe vremuri de un fotograf care era prieten cu parintii mei; azi am incercat sa aflu cite ceva despre el - se pare ca s-a mutat pe undeva prin Andrei Muresanu - si ca, pe linga tot restul, era inginer. Deci se purta si mai demult policalificarea... As vrea sa dau de el - sint citeva portrete cu mama impresionante.

In alta ordine de idei, pe linga frigul infernal si centrala in stare de avarie, barem am fundalul pus in mansarda. Bineinteles ca e alta culoare decit am vazut eu pe site, dar macar este...
Scriu aici, mereu cu o stare de neliniste - ma gindeam azi cit de "secreta" este intr-adevar maniera in care traiesc. Mi-e sila de cabinet, mi-e lehamite de viata de zi cu zi, mi-e greu sa intru in orice fel de comunicare cu altii. Probabil car o mie de poveri nespuse. Vorbeam mai demult cu Ramona despre exercitiul sinceritatii - in contrapunct cu rutina de a propune zilnic imaginea publica. Gasisem chiar niste fotografii facute de ea la un vernisaj unde am mers impreuna. Arat "eu" - vorbesc cu cineva pesemne - insa eliberata de gindul ca trebuie sa fac pe plac. Asta fac zilnic in cabinet - ma pliez, ma rabatez si fac o echilibristica dezgustatoare care mi-a mutilat formele si mai ales continutul. Nu stiu daca reperele concrete pot sa tina locul unui traseu ratat - imi revine in minte o secventa din Kundera - "memoria poetica" - cea care inregistreaza numai frumosul - ignorind alte categorii estetice. S-ar crede ca asta ne face viata mai frumoasa - probabil ca asa este la nivel constient - mie cel putin aceasta memorie-metafora ( ahh - as indrazni sa ii spun meta-memorie) - imi da cosmaruri si insomnii insuportabile (Unbearable lightness of non-being - bleh)...

Horoscope - Accept feelings

2011-02-01T03:59:00.007+02:00

Tuesday, February 1, 2011 (Capricorn - First Decanate) Accept feelings
Your feelings demand your attention. Lack of understanding for the reason behind this can make you fearful and you may well become confused by the upheaval this can cause. Take the time to change this. Have a critical look at your emotional life and accept yourself as you are. It's only by doing this that you become more comfortable with those you share your life with.

D'oh.

Aminari si inexactitati

2011-01-31T14:23:00.004+02:00

De 4, poate 5 zile ma gasesc intr-o frenezie foto neobisnuita. Am programat citeva sedinte cu fete cu care am mai lucrat, dar si cu altele 'noi'. Ma chinui, si nu exagerez folosind acest cuvint, sa pun laolalta niste idei de proiecte; discutia cu Andor si Dorel m-a cam lasat in ceata, pentru ca simt o lentoare de care, sincera sa fiu, ma tem. Am bifat prea multe saptamini/luni de haos personal si inactivitate creativa quasi-totala ca sa accept noi aminari si inexactitati de proiect. Pavaloiu si Codre m-au invitat sa le populez bistroul cu fotografii; o s-o fac cu placere, barem stiu ca imaginile or sa stea intr-un loc prietenos...
Si totusi, revenind la recentele sedinte foto, parca incet mi se desprinde 'birna din ochi'. Am fotografiat haotic si imperfect ani de zile, doar pentru ca este cool sa te uiti pe monitor la sute de imagini cu fete frumoase. Extrem de rar am gasit un mesaj, si mai rar l-am cautat. In oarecare masura, nesiguranta s-a dublat de lipsa de continut. Am inceput sa gasesc calea mai onesta acum, cind petrec timp povestind cu fetele inainte de sedinta despre unele si altele.
Cu toate astea, inca nu nimeresc la tinta, continua sa ma bintuie senzatia ca lovesc 'pe linga'. Este probabil aceeasi ipocrizie pe care o regasesc in fata oglinzii in stare de perfecta liniste. Mi-e greu sa imi sustin mie insami privirea. Citeam undeva ca fiecare avem chestii dubioase pe care le ducem in spate, si de a caror prezenta nu prea sintem constienti, insa ne altereaza tot comportamentul asumat in raport cu ceilalti. O fi asa, n-o fi asa... In orice caz, mi-este tot mai greu sa fac exercitii de sinceritate, cu atit mai greu cu cit imi propun sa o fac, ca sa pot macar jumatate din timpul in care ma misc in stare vigila sa ma recunosc. Intre altele, e o alta zi plicticoasa de luni - cabinet, pacienti, oboseala si timp scapat de sub control.

medie.

2011-01-27T09:14:00.000+02:00

9 ore de dimineata; am ajuns la cabinet - pe drum - citeva cadre ratate, ca de obicei.
Ma conectez la bloguri - aceleasi si aceleasi si iar aceleasi postari redundante. Am uneori impresia ca ii cunosc pe oamenii astia. Este un dobitoc de fotograf roman cu destul de multa notorietate - un mos, al carui blog ma scoate din minti - este tot ce detest mai mult la un om, si tot ceea ce ma face sa repet la exasperare I FUCKING HATE ROMANIA - omul e arogant, atot-stiutor, putin nesigur pe ortografie - cum se si cuvine in cazul unui mega-guru; are o vehementa de opinii vadimista, si o idiosincrazie majora la orice comentariu care indrazneste sa il "traga de urechi".
Bineinteles ca in microsistemul meu profesional este acelasi lucru - mici intepaturi, vanitati obosite si eternele cirezi de capre ale tuturor vecinilor reali sau imaginari.
Mi s-a spus si probabil ca asa este, ca am evadat spre fotografie pentru ca nu am un "profil" destul de serios de medic - nu umblu in haita cu confratii la cocktailuri plicticoase (ah, cum am uitat de invitatia frumos redactata, cu trandafiri roz si scris 'vintage' - la Balul Stomatologilor - undeva la o crisma de periferie, unde bunii mei confrati se vor reuni, la un pahar de Chivas, un pateu cu somon si o muzica cafe-concert ca sa birfeasca si sa se plinga de 'cit de rau e sa fii dentist in Romania' si cit de asuprita clasa sintem, in vreme ce afara se vor insira in parcare X5-urile si Q7-urile...)
Dar uite cum in breasla ailalta lucrurile stau exact la fel - o fi sau nu adevarat ca in Romania sint 5 milioane de utilizatori de camere foto digitale?! - sa speram ca pe linga faptul ca stim deja ca Iisus va reveni pe pamint in Romania, iar inversarea polilor Terrei va fi de asemenea pornita de prin zona Buzaului - ei, voila - poate o sa fim si tara cu cei mai multi si talentati fotografi din lume.
Aferim.

Cît de tîrziu??

2011-01-26T11:09:00.000+02:00

Nah, în sfîrșit sînt re-conectată la lume din mansardă; am urcat azi ca sa vad cum merge netul - aseară am lungit-o la o sticlă de vin cu Milena. Intre alte isprăvi recente - am comandat un sistem de prindere și un fundal pentru fotografie; fata de la magazin mi le-a promis pe mîine - uneori mi se pare că fac orice numai să amîn intîlnirea efectivă cu aparatul de fotografiat; recent am primit un email de la un amic - îmi mărturisea același lucru - știu CUM să fotografiez, dar nu știu CE să fotografiez, asa că mai bine rămîn veșnic în stand-by.
Ultimele 3-4 luni mi-au blocat receptorii pentru orice stare "de grație"; m-am uitat azi și pe extrasele de cont online - decorarea și mobilarea casei au fost un coșmar financiar dar și un stres emoțional, nu e de mirare ca am ajuns să mă izolez de toată lumea. Cu toate astea, nu regret plonjonul haotic în meditație și izolare. Agitația și haosul de la cabinet sînt de ajuns să scoată din minți pe orice om normal, ce să mai vorbim de o ciclotimică așa ca mine...
In dimineața asta avem -15 grade; stau întinsă în living, cu laptopul lîngă mine, mă gîndesc la telefonul de aseară - mama lui Popan s-a prăpădit săraca acum citeva zile. I-am spus lui Popan cuvinte prost înnodate, așa cum fac de obicei și la vremuri bune, și la vremuri proaste - probabil emoțiile extreme mă depașesc; am spus totusi un lucru pe care îl simt dincolo de precaritatea truismului în sine - "imi pare rău că am ajuns să o cunosc prea tîrziu". Dupa ce am închis telefonul mi-am revăzut mental un șir de oameni pe care i-am pierdut, sau pe care i-am intilnit "prea tirziu". Sînt destui.

Inapoi la cuvinte

2011-01-24T09:38:00.001+02:00

Bun - dupa mai bine de un an reiau probabil blogul asta; sint partial motivata de lectura extrem de personala a cartii lui Voicu (Bojan) si Gicu Serban - "Inot sincron".
De multa vreme - cel putin 3-4 luni, ma simt complet incremenita in ce priveste raportul cu fotografia; imi recunosc cu relativa onestitate lipsa de disciplina si mai ales de abilitati de invatare a tehnicii, si asta de buna seama este un handicap. Mai mult insa, ma pune pe ginduri disconfortul pe care il simt privind imaginile pe care le descarc din aparatul foto - si mai grav, cele care parasesc spatiul meu privat si intra in circuitul virtual. Este tot mai mult o stare conflictuala din care nu numai ca nu ies, dar nici nu reusesc sa o deconstruiesc pentru acelasi motiv - nu ma regasesc in propriile mele exercitii de imaginatie.

Azi-noapte, in orele de insomnie asa de familiare - imi trasam in constient citeva linii de ghidare pentru acest blog - nu de dragul unui blog pentru aflare in treaba, ci pentru ca pur si simplu cred ca nu mai pot sa functionez vizual in lipsa cuvintelor - auto-terapie, remuscare, timp prezent ratat/timp trecut efasat.

ok - cam asa incepe; nu stiu sa ma ordonez - nu sint in stare sa functionez fara deadlines si program; asa ca mai mult ca sigur, haosul o sa guverneze si acest spatiu, dar macar va fi un haos documentat de cuvinte si nu doar de imagini precare.

What Else Is New?

2009-07-29T20:16:00.007+03:00

Over the past few months I have witnessed a few couples getting divorced; I've known them for a long time, have attended their weddings maybe ten or so years ago. Why are we inclined to embrace the joyful, histrionic pace of a wedding, but turn our face away and point fingers when it comes to divorce or separation? Because of course, it is socially unacceptable, the more hypocritical the group, the less prone to overlook the slippery roads...
After my first divorce, for almost 2 years my parents concealed this from their relatives in the country. "They cannot understand this, it was different in their days".
Some poor movie had a line I randomly recall - a couple was on the verge of separation; wife says - Darling, I thought our love would last a lifetime. Husband: My dear, lifelong love was likely to exist when life expectancy was 35.

I enjoy my moments of freedom; I demand them and I eagerly wait for them. And I certainly don't mean time at the hairstylist or shopping, or meeting and gossiping with a girlfriend. I mean the moments when I am alone, daydreaming or walking, my cell phone is off, my laptop is off, tv is off, internet is off. I need to be able to reconsider decisions, remember little things long forgotten, or make secret plans. It's nothing serious, I mean, come on!! What can really be serious in a virtual world?? But the possibilities are countless, and that makes the escape worth every minute spent out of daily routine. The truth has many facets, we move back and forth between our identities, trying to align the double, triple, multiple truths to match our desires.
Hanging on or letting go? I can only hope life outside remains more varied than my own existence; thus, I'll keep feeling adequate and completely indifferent to other people's societal trials and tribulations.
Just like the sound coming from inside a cave; it turns and twirls, and in the end it's impossible to identify or represent its origin.

I'm Not A Lesbian

2009-07-08T12:18:00.004+03:00

I am a devoted "Seinfeld" fan; I have watched every episode a few times, and could quote endlessly... Of course I took many quizzes on "Which character of Seinfeld are you?" - and usually I end up being Elaine.
I remember the times when feminism was just a polite way of describing a 'woman of light morals'; living in a country where men have barely stepped outside of the cave ( and I am not inferring Plato's cave...) - I am so used to hearing the overly used cliche - feminists are ugly, sexually deprived women, with nothing better to do than rant about how man treat them badly.
A joke has seriously troubled my teenage years - "A husband comes home, with his buddy and without as much as a word, beats his wife. Buddy asks: Why did you do that for??? Husband replies: Don't worry, she knows why!!" To this day, I fail to understand why each and every living man I know laughs his head off at this joke. Statistics show that in my country, domestic violence is very high; guess the joke has served its purpose, transgressing metaphysics and turning into an all too convenient number.

I am privileged to have met a well-known feminist writer; I have read one of her books and followed her column in a weekly social science magazine; while we had a few cold beers, she confessed, in a light vein, about the hateful messages she is receiving - the labels go from "ugly lesbian", "fat cow", "repressed nymphomaniac", to who knows what. I wonder if awareness has by any chance increased since access to feminist theory is more available via media and literature. Judging by the sexist advertising videos, news or tv shows, I am tempted to say it's unlikely. I am appalled to visit the toys section in supermarkets - the girls shelves are packed with miniature kitchens, vacuum cleaners and grocery stores on the one side, and bimbo attires on the other - miniature beauty parlors, disco outfits and similar. Housewife or prostitute in the making? What happened to the good old "in-between"?

Anyway, back to Elaine.

Elaine: You know what your problem is? Your standards are too high.
Jerry: I went out with you.
Elaine: That's because my standards are too low.

Elaine: I'm not a lesbian. I hate men, but I'm not a lesbian.

*** To all women who can display a genuinely honest smile in a men's world.

The Dream Metanarrative

2009-06-08T20:59:00.008+03:00

I received an email which made me stop and breathe heavily; my own dreams are subject to reinterpretation - but here comes the weird thing - someone I've never had to consider dreams of a complicity of the highest kind, involving me...
Who are we beyond the 'looking glass'?
I love this woman, although I've never had as much as a cup of coffee with her - we've shared moments of solitude - and moments of malice over the internet - 9 hours apart - my day ends while she is at work; she dreams while I am working - then we meet again and stir more waves from one side of the ocean to the other. Who's afraid of Virginia Woolf?

Email: From...
To...

Tuesday, June 2, 2009 2:37 PM

"Speaking of dreams, then, last night I dreamed that we were together. I guess it was in your country, since I had no understanding of the environment. I had killed a woman (odd) and had either written it or communicated it to you very indirectly, in such a manner that I didn't actually confess it. You said in a lowered voice, "You mean that you killed her" to which I didn't respond. Time space was indistinct, though, and the woman was alive. Then you killed her. It left signs in daily life which we recognized but which we shared with no one, hoping that these signs weren't comprehensible to others. Some were literally signs (as on street benches and buses and so forth), though they were very cryptic. Some were image oriented, but I can't really remember the nature of the images or where they appeared, just that they were images.
Take that one, Ms Lacan, and have fun with it."

One Day in June

2009-06-06T21:48:00.005+03:00

Summer, heat, beer, traffic jam, mall: shopping... jeans skirt; walk, coffee; shopping ... white top, white top; former school friend - hello - how are you - long time no see!; shopping - white skirt, tan shirt; toilet - shopping - blue top, black top, green top, black dress, hippie bracelet. - enter the PIN code please - thank you for shopping with us - summer rain, beautiful girls crossing the street. Elections posters, strawberries, coffee, walk walk - phone, hello, how are you? let's meet for a drink tomorrow - ah, not good - election day, but soon - I promise; stairs, more stairs - panic attack - silence, phone - sunset - I can't remember last time we had a good time together - you are a bitch - thank you - good night.

To dream or not?!

2009-05-22T12:57:00.006+03:00

I have weird dreams; or I don't dream at all; not sure how much I can trust the freudian theories on this matter, but if I was to ponder, I'd probably start worrying about hidden meanings.
At times, dreams bring to surface long lost memories. Last night I dreamed about my exams back in uni; I could not remember a thing – and I failed miserably… I have been a straight A student all my life, so this came as a shock; so I wake up in a sweat and wonder what my life would be now if I had failed in university.

I don’t have many things to hold onto if I were to describe myself. Little by little, along the way, I lost interest in the extra-curricular activities which made life fun back in the late 80’s and early 90’s; I hardly ever read a book, I no longer go to concerts or opera. I have abandoned live jazz in favor of records, and I surely no longer paint. Of course I am complaining about this, I still buy books and CDs, but they pile up on the nightstand and I spend my evenings in front of the tv, and my weekends meeting friends and bar-hopping, gossiping and remembering ‘the good old days’.

Then again – being a doctor makes it reasonable, I suppose, to pretend I am under a lot of stress. I AM under stress, but I think I am even more worried to realize I am a pale reflection of what I remember I was ages ago. I have filled my daily life with objects and people – so I’d never have to be completely out of ideas and alone. I am good at floating and walking around a maze without directions.

I just miss eating chips and drinking beer in the central park of this beautiful medieval city, while the band is playing ‘Stella by Starlight’ as the night is falling over the last evening of the jazz festival.

Things I have forgotten

2009-02-25T22:41:00.005+02:00

This morning I was chatting online with a cyber friend - he asked me to tell him something about myself that he doesn't already know. I thought - hey that shouldn't be too hard, since he never actually met me, or was part of my real life...
But then I find myself staring blankly at the keyboard, and realizing I have no idea what to say.
Life makes me concentrate on the mundane - my job, my marriage with its ups and downs, my little errands and pastimes. I forget to look at myself – in the mirror or inside my memories.

Oddly enough, I can think of myself as a coherent entity in the past – my high school years, my university ‘self’ – but those images are well defined because the context helped them build up. Making a name/ a life for myself in a post-Cold War environment has required a truly outrageous energy. Bohemian times were locked up for keeps and unlikely to come back.

I miss the times when my identity involved long –long skirts, guitar playing, outdoor painting or poetry reading. One by one, they got replaced by smart suits, fancy hi-fi audio equipment, reading and writing checks and attending boring functions.

So who am I? Maybe even writing this on my laptop in a fancy word processor is peeling yet another layer off my once round and colorful self; I should have written it on paper, deprived of the backspace key and the perfect alignment of text.

Hey, of course I am all of the above, but I wish for a moment I could step off the day-by-day platform, take off my high heels and eat food with my fingers, maybe sneak in the cinema theater without paying the ticket. I still AM able to fill the blank spaces with colorful patches from the past. Hope they can make for a good mirror reflection

A Dead Affair

2009-02-01T18:47:00.004+02:00

A number of years ago I was dating a promising young architect; handsome, clever, well spoken; being in my early twenties, naturally he swept me off my feet... Of all the stories he told me, I remember one that fascinated me - he slept with his best friend's mother - at that age - this sort of 'reversed' relationship sort of appalled me... I mean, the woman must have been in her 40s...
Eighteen years and many lovers later I realize the relativity of it all. I had affairs with all kinds of men, younger, older, clever, common, fit or not. My history with the said architect has since covered almost two decades, has slipped through three marriages - two of his, one of mine. We're still running in circles, looking for the perfect moment to meet and interact. I am recalling this affair pretty often - firstly because it was my first love, secondly because it was a love that grew with me, and finally, because I learned from it the lesson of rejection .

Through the Looking Glass

2009-01-12T08:15:00.006+02:00

One year ago, I met a friend who was pretty much determined to leave her husband because she had found 'true love' on Facebook. Of course I told her to have her head examined and get back to her senses... One year later, the marriage is still on, albeit shaky, because her reality has been turned upside down.

What is reality and what is fiction in cyberspace? Do we, as women, tend to 'escape' routine for all the reasons men do? I am thinking maybe not. While men would pursue their sexual fantasies when online, the women I have in mind are trying to reinvent themselves - to create the 'persona' that has been denied to them in real life. Many of them will tell me they have been taken for granted for too long by their husbands/partners.
"The woman I see in the mirror is not me, he has turned me into a clockwork device, insensitive pig!"
While protected by the neutrality of the screen, all the scars heal, and the little lies become a form of elegant sophistication.

There are no worries about cellulite, wrinkles or hairy legs. Escapism takes over... Freedom is a click away.